Alexandru Cocieru un expat contrariat

România – Jurnal de bord – (3) București, un paradis culinar pentru prieteni

Cuvânt înainte: am început acum ceva vreme să îl traduc pe dragul meu prieten Steffen (mai multe traduceri aici), un expat care scrie despre experianța de a trăi, a munci și a de toate în România. Nu am dat de mult pe blogul dânsului și țin să îmi cer scuze pentru această scăpare, așa că îmi voi curăța păcatele prin o nouă traducere.

original: aici, scris în data de nu știu că nu găsesc pe blog .
Lectură plăcută.

Salutare, astăzi nu voi ridica în slăvi bucătăria românească, chiar dacă sunt un mare fan, voi începe în schimb cu două presupuneri: Câinele este cel mai bun prieten al omului și câinii vagabonzi au nevoie de gunoaie pentru a supraviețui. Bucureștiul este doldora de cei din urmă, dar se laudă și cu cei dintâi. Pentru că nu vreau să vorbesc de rău despre orașul adoptiv, am preferat să expun situația așa cum am expus-o. Bucureștiu este însă mai mult decât atât; să începem deci cu începutul.

A trecut ceva vreme de la ultima scriere în acest jurnal de bord, asta nu înseamnă însă că nu mai este nimic de zis. Din potrivă, sunt multe și chiar prea multe de zis, din păcare însă am fost foarte ocupat în ultima perioadă. Locul preferat de ieșeală a for Godaddy și forumurile din industria online-ului (ei și ele făcând bani din vânzarea de domenii), am renunțat șa zeci de noi site-uri (cum era de așteptat, site-ul companiei lipsește cu desăvârșire) și mai mult, mi-am schimbat locul de muncă și acum dau cu sapa la cel mai mare grup de presă (online/offline) din țară, mutându-mă cu această ocazie la București. Acum am o priveșite foarte fană către Casa poporului, vezi poza din incipit.

Un romât get-beget probabil al trâmbița acum ca este aproape cea mai mare construcție din lume, a doua după Pentagon și, după 9/11 chiar cea mai mare din lume (zic și eu ce-am auzit). Va considera momentul oportun pentru a anunța pe toată lumea ca Bucureștiul este supranumit și micul Paris, fără să-i pese ca mai sunt câteva orașe europene care și-au adjudecat acest titlu.  Întradevăr, în mare parte au fost arhitecți francezi (Paul Gotterau este primul care trebuie menționat) care au construit cele mai interesante cladiri din capitala României (vezi aici mai multe exemple).

Un termen de comparație mai pușin cunoscut dar foarte potrivit – adus la cunoștință de Mihai (care nu mai are blog că nu știm dece) – despre București, este că acesta ar fi diagnosticat și ca mica Veneție. Această catalogare se referă la sistemul de canalizare foarte prost, datorită căruia străzile sunt inundate sistematic în cazul ploilor sau în perioada topirii zăpezii. În acele momente întradevăr seamănă cu o mică Veneție, unica diferență este lipsa bărcilor și a renumitelor gondole.

De câteva săptămâni curățarea străzilor și a trotuarelor de zăpezii și a gheții de pe străzi și trotuare se lasă așteptată, cel puțin nu fără intervenția primarului Oprescu. După patru săptămâni de discuții referitoare la starea străzilor, Oprescu a ieșit din casă la 3 dimineața să vadă cu ochii săi situația și, ca urmare, a amendat toate companiile responsabile de dezăpezirea străzilor. O zi mai târziu, străzile arătau exemplar. Trotuarele în schimb nu, drept urmare, oamenii foloseau carosabilui pentru a se putea deplasa în condiții de siguranță. Eu personal am început să deprind ușor ușor misterele patinajului artistic, îmi lipsește însă, desigur, eleganța. Nasol pentru mine, fain pentru privitori.

Știri pozitive nu prea am de unde să scot. În momentul de față, România este lovită în plin de criză. PIB-ul a scăzut anul trecut cu 7.7%, rata șomajului este în continuă creștere și multe salarii au fost reduse. Tocmai am fost martorul a închiderii mai multor ziare, redactorii cărora sunt acum nevoiți să lucreze pentru un salar cu 20% –  30% mai mic; peste noapte.

Unii vor zice că nu vre-o greseală de-a României criza, pentru că nu România a provocat-o, dar – pe lângă toate celelalte state – trebuie să suporte consecințele. Totuși, dacă cei de aici s-ar fi folosit în mod rezonabil de situația economică din anii trecuți, situația nu ar fi fost atât de grea. De exemplu, investițiile în infrastructură gândite prost atât din punct de vedere strategic cât și din punct de vedere financiar și întârziate pe lângă toate, i-au determinat pe cei de la Mercedes să opteze pentru Ungaria și autostrăzile lor în loc de România. Furnizorii Nokia nu au venit, pentru simplul fapt că străzile promise nu au fost construite, timp în care politicienii au cheltuit banii alocați pentru infrastructură pe porcarii ca “studii de fezabilitate” la prețuri astronomice. Ciudat este că oamenii de aici acceptă această situație fără prea multe reproșuri consistente.

Românii, când se întâmplă să-și critice țara, încep de obicei cu faptul că nu vor să generalizeze și încheie cu concluzia că în țară există câțiva “oameni admirabili și muncitori”, cu precădere în zonele rurale. Nu mă laud cu foarte multă diplomație și nici nu sunt un mare fan al ruralului și al acelor agricultori la limita existenței și deci, voi încheia această scrie altfel: București este un oraș tare fain; oamenii sunt rezonabil de politicoși și educați, mult mai civilizați decât concetățenii de la țară. Am ocazia să lucrez cu unii dintre cei mai buni dezvoltatori online ai Europei, ceea ce este uimitor și îi apreciez alături de micul lor Paris.

More From alexcocieru

• M-am întâlnit cu un sac de gunoi în fața ușii
• Social media, un drog legal
• Romania – Jurnal de bord – (2) Dimineata pe racoare

Ask alexcocieru To Recommend Your Posts