Cred în artă
Și nu, nu cred în acea artă pe care de obicei o percepe tot poporul ca fiind fumoasă: picturi, sculpturi, piese de teatru. Arta înseamnă mai mult decât atât.
Arta vine din interior. Fiecare este, sau cel puțin ar trebui, să fie în măsură să-și definească propriile valori artistice pe care le respectă și le iubește. Arta vine din interior, de la minunatele enumerate mai sus până la, aparent banale, activități zilnice.
Există artă în orice crezi, există artă în a colecta gunoaie de pe străzi, artă în a merge pe jos sau pe bicicletă, arta de a ajuta, arta de a-ți păsa, arta de a vorbi, mai mult sau mai puțin corect.
Fiecare dintre noi este diferit în felul său și deci nimeni nu poate impune ori defini niște granițe ale frumosului. Există artă în orice, defapt orice este o artă atâta timp cât crezi cu adevărat. Fotografii, cei care nu fac abuz de multitudinea de cadre digitale pe care le pot irosi cu ușurință, găsesc arta într-un muc de țigară aruncat haotic pe jos, pictorii găsesc interesant un nud fără o expresie a feței, educatorii descoperă reacții, muncitorii găsesc soluții, inginerii nu cred în limite, dansatorii testează gravitația et caetera.
Cred în artă pentru că-mi oferă libertatea de a-mi alege și defini arta.
Iubesc arta.
Susțin cu nerușinare
Pagini
Categorii
- Art
- AudioBlog
- Blogosfera.sb
- Cum să nu
- Deco
- Din cafenea
- Entrepreneuriat
- Femei
- Film
- În jurul stânii
- Internet
- Jurnal de bord
- Mai bun
- Muzica
- Personal
- Prin crâșme
- Prostime
- Publicitate
- Smart
- Social media
- TV
- Work
Comentarii recente
- Andreea Coroian în Mă mut
- Alexandru în Mă mut
- Cocieru Maria în Mă mut
- Adrian în Mă mut
- Alexandru în Mă mut
ianuarie 20th, 2012 - 08:45 > permalink
Jules Renard „Cei mai frumoşi cercei se fac din cireşe.”
Am devenit pretenţioşi şi complicaţi şi ne dorim la orice lucru maximum de extra-opţiuni, uitând că viaţa reacţionează pozitiv doar la lipsa împovărării fără noimă.
Ne-am încărcat casele cu mobilă multă să aibă sub ce sta praful, ne-am încărcat memoria cu numere de telefon, ne frământăm mintea cum am putea duce iubitei o maşină de ziua ei, uitând că până atunci avem la îndemână un buchet de maci de culoarea maşinii utopice.
Frigiderele sunt mari, burţile pline, apoi luăm medicamente de slăbit şi biciclete de apartament, privim la calculatoarele care s-au învechit în ziua în care le-am cumpărat şi suntem trişti din cauza diagonalei televizorului. Avem copii care n-au umblat niciodată desculţi prin roua dimineţii…
Ne ducem la biserici cu programe sofisticate, ascultăm predici pline cu neologisme chinuite şi apoi ne pregătim pentru o săptămână stresantă cu facturi de plătit şi sculat de dimineaţă.
Aşteptăm un an de zile concediul pe care-l facem în Egipt, cu stres şi nervi, furaţi de ghizi, cu geamantane pierdute prin aeroporturi. Aşteptăm zile mai bune în care nervii faciali să se destindă şi să zâmbim măcar o dată pe an.
Uităm să ne bucurăm de copii, prieteni, bicicletă, un ceai, vara, fânul cosit, cafeaua de dimineaţă, nota 8, o floare…
Şi toate acestea le găsim atât de aproape de noi. Mai aproape chiar decât magazinul din colţ…