O întâlnire de care noi nu vom fi în stare
Ieri, actorul Alexandru Bălan şi-a adunat foştii colegi din promoţia 1973 a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” Bucureşti, în teatrul Gong (Sibiu).
Dacă vă întrebați ce am căutat eu acolo, ei bine nici măcar nu știam unde mă duc, știam doar că merg să-i văd pe cei de la Harmony cântînd, invitat fiind de o foarte dragă prietenă din trupă. Ei bine, trebuie să vă spun că a fost ceva special. Eu mă amuzam copios în timp ce absolvenții făceau un spectacol de improvizație cum rar întâlnești.
Trei ore a durat aventura și, cu toată oboseala pe care o adunasem peste zi, am savurat fiecare minut. Au cântat, au făcut stand-up (fără înjuraturi și tente sexuale cum fac autohtonii noștri, pentru că altfel nu sunt în stare să stârnească râsul), au depănat amintiri care mai decare mai deochiate și hazlii.
A fost foarte fain. Am plecat de acolo însă cu un sentiment ciudat, întristat de ideea că generația mea nu va fi în stare vre-o dacă să facă o astfel de adunare. Nu am pretenția de a mișca un întreg teatru, mi-ar plăcea să cred că, peste 30 de ani, ne vom aduna cu toții (sau cu cine-o mai rămâne din noi) într-un restaurant sau pe la cineva pe acasă și ne vom simți la fel de bine cum s-au simțit această gașcă de absolvenți. Cred însă că voi rămâne doar cu “mi-a plăcea”-ul.
[ sursa foto ]